doctorcoropceanu@gmail.com

Epidemia provocată de noul tip de coronavirus este un subiect de interes pentru întreaga societate. Informarea corectă a părinților, îi va ajuta în luarea măsurilor de precauție în vederea protejării copiilor. Una dintre cele mai discutate teme este purtarea măștilor de către copii.

La general, în cazul apariţiei febrei, tusei, strănutului, eliminărilor nazale, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă: în spaţiile deschise, închise, chiar și la domiciliu.

Măştile sunt eficiente doar dacă sunt folosite în combinaţie cu curăţarea frecventă a mâinilor cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun, altfel acestea își pierd orice grad de protecție.

Trebuie însă, să dăm un semnal de alarmă în ceia ce ține de măștile de protecție pe care părinții le pun copiilor. În acest sens, este necesar să fim realiști și să nu inventăm modele comportamentale pentru copii inaplicabile, ineficiente și riscante.

masca

Cu regret, majoritatea măsurilor obligatorii de prevenire și combatere a noului tip de coronavirus, inclusiv purtatul măștilor, au fost aprobate de către politicieni și mai puțin de specialiști în domeniu și acest lucru este valabil pentru majoritatea țărilor, nu doar pentru Republica Moldova.

La obligativitatea purtării măștilor nu s-a ținut cont de anumite criterii de bază, cum ar fi: vârsta, starea reală de sănătate, maladiile existente, etc.

Impunerea purtării măștilor absolut pentru toată lumea, poate aduce mai multe probleme decât protecție și asta în primul rând copiilor pentru care purtatul măștilor de la o vârstă mică impune un șir de riscuri:

 

Câteva din pericole la purtatul măștilor de către copii:

  • Risc de supraîncălzire;
  • Risc de sufocare – măştile pot îngreuna respiraţia;
  • Copiii hiperactivi, care poartă mască timp îndelungat, pot suferi un anumit grad de toxicitate în organism prin respirarea propriului dioxid de carbon;
  • Focar de infecție – un copil înțelege foarte greu rolul măștii (în joc, copilul poate să-și scoată masca, să o poarte inadecvat, punând mâinile murdare la ochi, nas, gură, urechi, etc);
  • Cei, care suferă de boli cardiace, boli pulmonare, astm, maladii psiho-neurologice (epilepsie, paralezie cerebrală, autism), etc. își pot agrava starea de sănătate prin faptul că depun un efort major de a-și umple plămânii cu oxigen;
  • Purtarea măștilor în școli, ar determina scăderea capacității de concentrare, deficitului de atenție, duce la apariția vertijurilor, confuziei, tahicardiei. Adesea, structurile statului preferă soluții simple pentru ei prin închiderea școlilor și grădiților și obligarea copiilor să poarte mască decât să asigure instituțiile școlare și preșcolare cu produsele necesare de dezinfectare.

Copiii nu trebuie să utilizeze masca!

Ei trebuie să se spele mai des pe mâini, iar elevii să se spele pe mâini la fiecare pauză, la intrarea și ieșirea din clasă și să păstreaze distanța între colegi la ore.

Noi, adulții, trebuie să fim păsători, precauți de soarta și sănătatea copiilor noștri. Părintele trebuie să fie un exemplu prin respectarea regulelor stricte de igienă, să-i învețe cum corect să-și spele mânuțele, să-i învețe să strănute acoperind gura cu cotul, să poarte batiste de unică folosință, etc.

Dr. Diana Coropceanu, medic neurolog-pediatru

Cabinet Medical ”DOCTOR COROPCEANU”

Articole de Mariana Luța